Capitolul 2 – Plictiseala si amaraciune

Cand am deschis ochii dis-de-dimineata am observat ca soarele nu pusese monopol inca pe cer. Atat de liniste.

Eram odihnit.Noaptea fusese ingaduitoare cu mine, si mintea mea nu procesase incontinuu amintiri cu Mara. Stiam ca nu mai e nicio sansa sa adorm la loc, si totusi linistea de afara imi reamintea ca la ora asta nu e nimic de facut.Pana si natura dormea. Numai eu nu.

M-am sculat incet din pat si mi-am intins articulatiile amortite. Imi vajaia capul, probabil efect al infometarii. Astazi trebuie sa merg la cumparaturi, neaparat.

Am aranjat patul in liniste, facandu-mi un plan de bataie al zilei de astazi. Weekend.. super.

Cafeaua s-a facut repede, in timp ce eu mi-am cautat pachetul de tigari in buzunarul de la geaca; am tras o tigara din el si am aprins-o tacticos. Am tras fumul adanc in piept, si apoi l-am expulzat afara din plamanii mei. Am uitat cat de fierbinte trebuia sa fi fost cafeaua, si mi-am ars limba, dar am alinat durerea cu inca un fum puternic de tigara, si déjà era mai bine.

Se vedea in jurul meu ca nu aveam intr -adevar o viata. Apartamentul arata de parca nu era locuit. Toate erau puse la locul lor, si nici macar praful nu imi facea vizite aici, pentru ca femeia aceea draguta care venea sa faca curat avea grija de tot. Ii multumesc mamei ca avea prietene cu prea mult timp liber.

Am mai sorbit o gura fierbinte de cafea si mi-am plimbat privirea prin bucatarie, din plictiseala. Ceasul arata ora 4.53 AM. Urmatoarea oprire a fost calendarul, pe care l-am privit mai mult decat ar fi trebuit. Nu era posibil..cand zburase timpul asa pe langa mine? Trecusera déjà 3 ani si mai bine de 4 luni de cand ea…..

M-am descurcat destul de bine in tot acest timp. 3 ani de suferinta, de inconstienta, si sunt inca aici. Plictisitor.Dureros ca trebuie sa infrunt totul singur. Ei ii este bine acolo. Eu imi pierd timpul aici. Il risipesc.

Am vrut sa spal vasele, dar mi-am amintit ca bucataria asta nu a mai fost folosita de atat de mult timp incat probabil m-ar fi dat afara din ea, daca ar fi putut.Casa arata la fel de…la locul ei. Asa ca cea mai buna activitate la ora asta matinala era o carte buna.

Eram un devorator de carti inainte. Ori de cate ori treceam printr-un succes, primeam o veste buna sau pur si simplu viata mea era perfecta asa cum era, imi cumparam o carte. Femeile isi cumpara pantofi sau ciocolata. Eu gaseam interesante aceste obiecte cu pagini numeroase, care miros a vechi si iti deslusesc taine ale vietii.

Mi-am trecut privirea peste copertile vechi, colorite, cu cotoare indoite de timp.Titlurile imi pareau atat de cunoscute, dar simteam ca le-am citit intr-o alta viata. Mi-am plimbat buricul degetelor peste titlurile care ieseau in relief, si pielea mea tanjea dupa aceasta atingere. Imi lipseau momentele “eu si cartea mea”. Lasam timpul sa ma stearga, imi ingaduiam sa uit de mine, de oiceiurile mele, de bucuriile mele. De asta eram complet vinovat.

Primul titlu care mi-a permis sa imi ridic coltul gurii intr-un zambet firav, acela a avut castig de cauza. Am tras cartea din linie si am strans-o atent la piept, de parca era o comoara. M-am asezat comod in canapeaua din sufragerie, cu picioarele stranse aproape, si m-am lasat purtat de val, in poveste.

Cand mi-am scos iar capul din carte, afara era lumina si orasul se reintorsese la viata. Cauciucuri, claxoane, voci, pasi, tipete, tocuri. Obisnuit. Ceasul din perete arata 9.38 AM.

Am cautat telefonul ca sa o sun pe mama, ca un fiu bun ce sunt. Taraitul a durat mai bine de un minut, dar intr-un sfarsit am auzit glasul bland al ei.

-Alo?

-Buna, mama.

-Marius ! Ce mai faci dragul meu?

-Bine… pe aici. Ca de obicei. Tu?

-Uite bine. I-am gatit tatalui tau o mancare excelenta. Pui la sticla cu cartofi cu boia la cuptor si sos alb. Stiu ca iti place. Ce zici? Sa sper la o vizita din partea ta astazi?

-Nu stiu mama, am planuri cu baietii. Pe naiba. Poate altadata. Mancarea suna foarte bine in schimb.Tata ce mai face?

-Si el are planuri cu baietii.Astazi asteapta cativa vecini sa vina la noi, e meci. Nu ma intreba cine joaca. Trebuie sa evadez. Cred ca ma duc sa ma plimb, asa de una singura. S-ar putea sa o iau si pe Marta. Stii ca mine trebuie sa treaca pe la tine.

– Stiu mama, o astept. Ma bucur ca sunteti bine. Si eu sunt bine….

-Marius, stii ca te iubim, si eu si tatal tau. Mai vorbim!

-Bine , mama. Si eu te iubesc. Vreau sa spun va iubesc. Pa pa!

Si apoi nu am mai auzit decat taraitul enervant al telefonului. Apel terminat.

In cateva minute eram gata sa ies pe usa. Mi-am cautat cheile de la masina, mi-am strecurat pachetul de tigari in buzunar , portofelul si eram gata.

Masina mea ma astepta cuminte in parcare. M-am asezat in fata volanului si am invartit usor de cheie, lasand torsul motorului sa ma linisteasca. Mi-am aprins iar o tigara, si am apasat pe acceleratie. Drumul pana la supermarket a fost scurt si plictisitor.

M-am plimbat nepasator printre randurile cu produse, smulgand din cand in cand cate unul si punandu-l in cos. Am luat strictul necesar. Casiera mi-a zambit larg si a incercat sa faca conversatie cu mine, dar eu nu i-am raspuns decat la intrebare “ cu cardul sau cash?”. “Cash”. Am pus totul in portbagaj si urmatoarea oprire a fost la coltul strazii, ca sa cumpar 2 pizza la pachet. De ce am cumparat astazi se va folosi Marta maine, cand va face ceva de mancare pentru mine. Probabil se vor strica in frigider si vor ajunge la tomberon, dar macar era dragut din partea ei sa se gandeasca la mine si la stomacul meu.Dar azi trebuia sa mananc, eram prea vlaguit.

Restul zilei a trecut foarte incet. Atat de incet, incat numaram secundele. Dupa 14400 de secunde de cand am intrat pe usa, am zis ca o sa imi treaca mai repede timpul daca ma uit la un film. Am cautat un dvd acceptabil si l-am bagat in aparat. M-a plictisit si mai tare. L-am lasat sa ruleze, auzind vocile undeva pe fundal, si am continuat numaratoarea. Parea mai interesanta.

M-am plictisit si de numaratoare, cand am ajuns la numarul 21643. Asta insemna aproximativ 6 ore. Afara incepea sa se intunece iar. Am fugit in dus, lasand hainele alandala pe jos, la fel ca si ieri,si am lasat apa fierbinte sa imi calmeze nervozitatea.

Priveam in liniste picaturile de apa curgand alene pe pielea mea aramie, spargandu-se de peretii cazii cand isi terminau drumul.Am lasat parfumul samponului sa imi inece amarul, pentru ca aroma sa dulce imi amintea de mireasma parului ei matasos. Am intins gelul de dus pe piele cu miscari ample, acelasi gel de dus pe care il folosea ea. Dupa atata timp, inca imi amintea de pielea ei pe care o adoram, in care adoram sa imi infig degetele si sa o explorez.

Dusul a fost prea scurt, pentru ca simteam ca mi se face rau de la abur. M-am uitat urat la oglinda si nu m-am mai apropiat de ea, de frica imaginii care se putea oglindi in ea, sau de frica degetului meu care scrijelea prostii pe suprafata uda.

Am mancat cele 2 pizza pe nerasuflate, si stomacul meu a fost multumit. Desertul a constat intr-o alta tigara, pe care am savurat-o la fel ca si felul intai.

M-am grabit inspre pat, am tras patura frumos impachetata peste mine si m-am avantat in imaginea ei. Am lasat-o sa ma acapareze, nemailuptand cu amintirile ei dureroase. Acum, simteam ca imi alina singuratatea. Vroiam sa fie iar cu mine, chiar si asa, doar in imaginatia mea.

Chipul ei era cel mai frumos lucru din lume. Un monument al frumusetii.O minunatie. Gura sa frumoasa intinzandu-se intr-un zambet m-a facut pe mine sa ii ofer imaginii ireale un ranjet amar.

Mi-am amintit saruturile ei pasionale si mi-am lins gales buzele cu varful limbii, i-am zarit alunita din coltul gurii si am intins mana sa o ating, dar mereu se departa…pentru ca de fapt ea nu era aici ,cu mine. Ea era acolo, sus.

Mi-am amintit noptile albe, in care faceam dragoste, si m-am uitat cu dezgust la patul gol si la perna in plus de langa mine. Am luat-o si am azvarlit-o in coltul cel mai indepartat al camerei, dar brusc, patul mi s-a parut si mai gol. Incredibil de gol. Si rece. Si neprimitor. Dar ma alinau amintirile ei, frumoase si dureroase, la fel ca un trandafir cu spini.

Am lasat chipul ei de inger sa imi mangaie amorteala, tragand cat puteam de fericirea de a o avea alaturi de mine, in gand. Imi zambea necontenit si imi soptea cuvinte de amor. Erau de ajuns pentru mine, si lasam sa uit ca sunt doar in imaginatie. Nu conta. Ea era cu mine. Si eu o vroiam. Mi-a soptit “noapte buna, iubitul meu, ramai cu bine” si a plecat.M-am intrebat de ce. Ma furase somnul.

____________________________________________________________________________________________

Stiu ca s-ar putea sa para intr-adevar plictisitor, dar asta este si ideea. Mai lung de atata ar fi fost tras de par. Cred ca acesta este esentialul.

Ma bucura foarte mult comentariile voastre, asa ca va indemn sa lasati in continuare ;));)) si multumesc pt cele de la capitolul anterior.

Sper sa va placa acest capitol. L-am scris foarte greu, pentru ca personajul este total opus mie. Eu sunt plina de viata, el isi uraste viata. Asa ca mi-a fost foarte greu sa intru in aceasta stare.. Acum imi este greu sa ies.. dar asta este partea a doua.

Sper sincer sa va placa, mereu am emotii cu voi cititorii.. va pup si va imbratisez <333 ! Cu drag, mult drag, Adutza :*:*:*

  1. Johanna
    6 Ianuarie 2011 la 7:54 PM

    Poate că ai intrat cu greu în rolul personajului, dar până la urmă ai reuşit şi asta contează! Mai bine de atât nu cred că se putea. Şi nici o definiţie mai exactă a plitiselii şi a vieţii pierdute, nu am văzut. Reuşeşti de fiecare dată să mă suprinzi! Eşti minunată! Şi îţi admir sincer curajul tău de a pune pe foaie toate ideile, gândurile… nu oricine poate face asta! Bravo again, Ada! :*

  2. 7 Iunie 2010 la 11:00 AM

    Ada:X
    Eu iubesc capitolul>:D

  3. 16 Aprilie 2010 la 2:39 PM

    Hey,Adutza! Ai primit un premiu.Il gasesti pe blogul meu impreuna cu mai multe detalii detalii.Livia>:D<

  4. 7 Martie 2010 la 9:25 AM

    as dori sa te felicit din tot sufletul meu pentru intensitatea sentimentelor depuse in munca ta si frumusetea exprimata de trairile lui marius. faci ceva minunat si te inteleg, nu vorbesc in necunostiinta de cauza, cand spui ca e complicat si greu sa scrii despre astfel de stari covarsitare. mai ales ca tu ai recunoscut ca esti o fire vesela si plina de viata, iar el e tocmai opusul. dar asta e magia scrisului, poti fi cine vrei, te poti transpune in orice personaj, chiar si in tipologii indepartate de felul tau de a fi, poti raspunde cum nu credeai ca vei face vreodata si actiona numai cum nu trebuie. absolut orice e posibil prin intermediul vrajitelor cuvinte :X
    iti doresc multa bafta, si succes. eu te inteleg ca inspiratia uneori se lasa asteptata, dar nu trebuie sa disperi. sa scrii in liniste si in timpul necesar e cel mai bine. graba nu favorizeaza nimic. iar cei care sunt atrasi intr-adevar de poveste vor astepta oricat. aminteste-ti ca in primul rand scrii pentru tine si apoi pentru ceilalti.

    mult succes si la bac. am vazut ca esti a 12-a. si eu sunt in acelasi an si simt la fel ca si tine, pe propria piele, toate dezavantajele si lipsa de timp din cauza examenului care se apropie.

    te pup si astept cu nerabdare continuarea (astept oricat). >:d< take care

  5. Inna
    4 Martie 2010 la 6:58 PM

    frumosss :X urmatoru :-w

  6. oxxyy
    3 Martie 2010 la 7:39 PM

    ador ficul tau e super:X:X:X:X:X… esti foarte talentata:)
    Saracul Marius cat sufera:(
    Cand pui next-ul?:D..abia astept sa citesc continuarea
    bafta l scris:)

  7. lovymyly
    21 Februarie 2010 la 11:59 PM

    pur si simplu SUPERB!!! imi place foarte mult felul tau de a scrie.fato,chiar ai talent! bafta in continuare! si astept urmatorul capitol:)

  8. antonya
    21 Februarie 2010 la 10:59 AM

    …::~aDuTZa~::… :nu vreau sa ma razbun pe tine.. doamne-fereste. vreau sa te rasplatesc. lacrimile ne curata durerea, ne-o alina. nu vreau sa plangi, dar este in regula daca eu plang la capitolele tale. este in regula daca plang si la ale mele? nu cred, dar o fac oricum
    exact cum ai descris tu in comm tau ( multumesc enorm pentru el, perfect (uite , iar, nu ma pot abtine)) exact aceasta stare de spirit o am cand pun ultimul punct la un capitol. fara aer. fara respiratie. micuta, in camera mea, la calculatorul meu. ma uit la ecranul calculatorului si imi sterg lacrimile. este ciudat, eu sunt autoarea, dar prin mine exista Marius. nu sunt eu acela, dar eu l-am creat. si ii simt durerea. eu i-am cauzat-o. si tot eu am sa i-o alin. Eu i-am luat iubirea, si tot eu o sa i-o redau, intr-unsfarsit. nu imi ramane decat sa il iau de mana si sa trecem amandoi prin durere ( a lui bineinteles) .
    Iti multumesc enorm ca ai citit, ma bucur atata de mult ca iti place. Conteaza enorm pentru mine.Noapte buna draga mea :*:*:*si MULTUMESC. stii pentru ce. pentru TOT.

    🙂 Glumeam la faza cu razbunarea!! :)) Ai mare dreptate, lacrimile chiar ne alina sufletelul(in paranteza fie spus, iti dai seama cat de greu ii era lui Edward sa nu planga :() Si sa sti ca e in regula ca plang…nu-mi e teama de lacrimi si e in regula sa plangi chiar si tu la propriile tale capitole! intreaba-ma pe mine la cate capitole din „Noapte fara luna” am plans…si sincer am plans chiar si la cateva secvente din celalalt proiect al meu(de care deocamdata dar tu si inca 3 persoane mai stiu)…asa ca eu zic ca e ok sa plangi, cand esti o fire sensibila si cand ceea ce scrii vine din tine…nu ai cum sa nu te implici emotional…si inca un secret: daca tu reusesti sa lacrimezi la propriile capitole, atunci sa fii sigura ca ceilalti ce le vor citi vor plange!🙂

    te pupic si abia astept urmatorul capitol! :*

  9. Lumy
    21 Februarie 2010 la 10:14 AM

    Salut :*
    Te felicit pentru aceasta creatie.
    Imi place ca pui foarte mult accentul pe atmosfera,iar faptul ca scrii din perspectiva unui baiat este de apreciat.
    Am sa astept sa vad ce intorsatura va lua viata protagonistului.
    Succes si inspiratie !!

  10. 20 Februarie 2010 la 2:44 AM

    nu vreau sa ma razbun pe tine.. doamne-fereste. vreau sa te rasplatesc. lacrimile ne curata durerea, ne-o alina. nu vreau sa plangi, dar este in regula daca eu plang la capitolele tale. este in regula daca plang si la ale mele? nu cred, dar o fac oricum😀

    exact cum ai descris tu in comm tau ( multumesc enorm pentru el, perfect (uite , iar, nu ma pot abtine)) exact aceasta stare de spirit o am cand pun ultimul punct la un capitol. fara aer. fara respiratie. micuta, in camera mea, la calculatorul meu. ma uit la ecranul calculatorului si imi sterg lacrimile. este ciudat, eu sunt autoarea, dar prin mine exista Marius. nu sunt eu acela, dar eu l-am creat. si ii simt durerea. eu i-am cauzat-o. si tot eu am sa i-o alin. Eu i-am luat iubirea, si tot eu o sa i-o redau, intr-unsfarsit. nu imi ramane decat sa il iau de mana si sa trecem amandoi prin durere ( a lui bineinteles) .

    Iti multumesc enorm ca ai citit, ma bucur atata de mult ca iti place. Conteaza enorm pentru mine.
    Noapte buna draga mea :*:*:*
    si MULTUMESC. stii pentru ce. pentru TOT.

  11. antonya
    20 Februarie 2010 la 2:04 AM

    ufff…asta e prea mult….scumpa ar trebui sa fiu obiectiva si sa-ti dau un comm in care sa-ti spun parerea mea…si eu, in loc de asta ce fac…?iti spun ce simt eu….Doamne, tu vrei sa ma omori cu zile…ai idee cate lacrimi am varsat pana acum?? aaaa….stiu ce vrei sa faci!! vrei sa te razbuni pe mine pentru toate lacrimile ce le-ai varsat cand ai citit povestea mea, Noapte fara luna, nu?? ;))
    ei bine, chiar ai reusit!!! CHIAR AI REUSIT!!stii cum ma simt acum?…ma simt asa…pierduta pe strazile untunecate ale gandurilor mele…asa simt nevoia de a evada…nevoia de eliberare a sufletului(ma simt exact ca si Marius-iar asta e ff bine…ai reusit sa transpui foarte bine starile si trairile lui)…
    incerc sa ies, incerc sa fug, simt ca nu mai am aer(din nou) sa respir…incerc sa privesc in urma, dar ceata amintirilor devine din ce in ce mai deasa…si lacrimile imi intuneca privirea…ufff…cred ca am aberat destul pe aici asa ca mai bine inchei…

    Ada…ca incheiere e super totul….pentru mine, o poveste e superba in momentul in care pot sa simt tot ce simte personajul, pot sa iubesc si sa urasc ceea ce iubeste si uraste el…deci…e fff bine!!

    Te rog sa ma ierti, poate nu astea erau comm pe care le asteptai de la mine….dar ce sa fac…daca asta mi-a starnit povestea…abia astept capitolul urmator!🙂

  12. 19 Februarie 2010 la 11:15 PM

    Pui la sticla cu cartofi cu boia la cuptor si sos alb. Mmmm….imi ploua in gura :))

    Revenind la fanfic: super, scris foarte frumos. Sentimentele sunt bine redate, chiar te face sa intri in atmosfera de tristete si singuratate. Bravo!

  13. 19 Februarie 2010 la 7:34 PM

    deci…deci…vrei sa ma pun pe plans nu?fire emotiva fiind….dati0mi pachetul cu servetele:)):)):)) ,asa sa revenim la ce ne intereseaza,da,wow ce viata monotona duce,si totusi au trecut 3 si 4 luni? 3 ani,ar fi trebuit totusi sa mai simplifice din durere,nu in totalitate nu cred ca e posibil,el a trecut prin socul vietii,sa pierzi persoana iubita cred ca e cel mai crud lucru pe care -l poate patii cineva vreodata,si-l inteleg pe Marius,dar eu raman la votba mea,:):))):)) ar fi cazul sa iasa din aceasta stare,viata merge mai departe nu poate sa o planga la nesfarsit,nu e posibil,ar insemna ca viata lui se stinge pe zi ce trece,si va deveni nimic.
    acum Adutza,scrii foarte frumos,descrii totul atat de bine incat ti-am spus aproape mi-au dat lacrimile:((:((
    spor la scris in continuare…
    kiss:*:*:*:*
    ––––––––-

  14. BibbyEllen
    19 Februarie 2010 la 6:30 PM

    :(:(:(:(…………
    „Mi-am amintit saruturile ei pasionale si mi-am lins gales buzele cu varful limbii, i-am zarit alunita din coltul gurii si am intins mana sa o ating, dar mereu se departa…pentru ca de fapt ea nu era aici ,cu mine. Ea era acolo, sus.”
    partea mea favorita….cu cata sensibilitate ai scrissss…um…deobicei aprofundez intelesul comentariilor cu semne de la emoticons…dar acum nu imi prea arde de mini-grafice prostesti.
    esti grozava! felicitari! te apreciez…esti un model pentru autori!

  15. ioana
    19 Februarie 2010 la 6:24 PM

    Mie imi place foarte tare poveste pecare o scrii…
    Si ma bucura ca scrii repede…
    Keep going

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: